Burse de merit

 

 

Un început de bun augur

 

La începutul lunii noiembrie, mai exact la 5-6 noiembrie, la Bucureşti s-a desfăşurat ediţia I a Şcolii de Cultură şi Afirmare Românescă organizată de „Platforma Civică 2012”.  Printre cei 40 de tineri din Republica Moldova, selectaţi riguros în rezultatul prezentării unui eseu de argumentare, am avut onoarea să fiu selectat şi eu Vitalie Vrânceanu, student al anului I la facultatea de Inginerie şi Transporturi din cadrul Academiei de Transport, Informatică şi Comunicaţii din Chişinău.

Şcoala de Cultură şi Afirmare Românească a debutat cu o plimblare prin centrul Bucureştiului, în timpul căreea am avut ocazia să vizitez Ateneul Român, Piaţa Revoluţiei (cu ,,Monumentul Revoluţiei Române”, statuia lui Iuliu Maniu, a lui Corneliu Coposu şi monumentul lui Carol I), Calea Victoriei, Centrul Vechi, Palatul Parlamentului şi Parcul Carol.

În a doua jumătate a zilei am audiat mai multe prelegeri care ne-au fost prezentate de Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei pentru Românii de Pretutindeni, de dr. Emil Ţârcomnicu, etnolog, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române, prof. dr. Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice şi dr. Mihai Nicolae, preşedintele Institutului ,,Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinătate.

A doua zi am avut posibilitatea de a participa la trei module propuse de organizatori : Management de proiect, Activism civic sau Academia Curajului. Eu mi-am ales să particip la modulul  ,,Academia Curajului” în cadrul căruia m-am familiarizat cu tehnicile de filmare, de editare şi difuzare a filmelor în concordanţă cu promovarea drepturilor omului. Deasemenea a fost organizat un concurs de proiecte elaborate şi prezentate de participanţi. Cele mai bune trei proiecte au fost finanţate cu 1000 de euro fiecare pentru a fi implimentate.

Spre final organizatorii ne-au înmânat tuturor celor prezenţi un set de cărţi referitoare la istoria noastră naţională, inclusiv „Înstrăinarea noastră Basarabie” de Ion Lupu şi volumul I al culegerii „Sărbători şi Obiceiuri. Românii din Timoc”.

Pe această cale ţin să-mi exprim gratitudinea celor de la „Platforma Civică Acţiunea 2012” pentru experianţa utilă acumulată în aceste zile şi să-i asigur de disponibilitatea mea de a continua colaborarea şi a aplica în practică cunoştinţele obţinute.

Vitalie Vrânceanu,

Student ATIC

În fotografie: studentul anului I al ATIC Vitalie Vrânceanu în timpul prelegerilor, Bucureşti.

   

Copyright © 2011 ATIC. Toate drepturile rezervate.